Doamna Crina Popescu e bibliotecar la Biblioteca Publică Locală Pietrari, judeţul Vâlcea. E implicată de 3 ani în proiectul CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice şi coordonează clubul de coding Wizard Code Club Pietrari. Ne-am dorit să aflăm ce înseamnă această criză din învăţământ pentru ea şi pentru elevii clubului pe care îl coordonează.
Un interviu care dezvăluie provocările şi implicarea unui pedagog, în adevăratul sens al cuvântului, într-un proiect dezvoltat de Fundaţia Progress în parteneriat cu Simplon România.
Doamna Crina Popescu, ce înseamnă CODE Kids pentru dumneavoastră?
Participarea la proiectul ”CODE Kids- Copiii fac coding în bibliotecile publice” m-a făcut să înțeleg că programarea informatică ne poate ajuta, pe noi și pe copiii noștri, să înțelegem lumea hiper-conectată în care trăim și să realizăm ceea ce se întâmplă în spatele ecranelor. Programarea reprezintă una dintre competențele digitale de care tinerii au nevoie pentru a deveni cetățeni creativi și responsabili și pentru a avea pregătirea necesară pentru locurile de muncă ale viitorului, din țară sau din străinătate, iar bibliotecile pot sprijini acest demers.
Pentru copiii ”de la țară” reprezintă poate unica lor șansă de a porni în viață știind ce își doresc, ce meserie își pot alege în funcție de capacitățile și abilitățile lor. Cursurile și atelierele din acest proiect, comunicarea, experiențele trăite, socializarea, apartenența la un grup, îi ajută să se dezvolte personal mult mai mult decât trăirile de care au parte în micile comunități din care fac parte.
Eu zic că noi, în cluburile noastre, formăm Oameni, în adevăratul înțeles al cuvântului.
Ştim că sunteţi implicată în proiectul CODE Kids încă de la început, din 2017, ne puteţi spune câți copii sub îndrumarea dumneavoastră au fost implicaţi de-a lungul acestei perioade în proiect şi câți sunt activi în acest moment? Există copii pe care experienţa din CODE Kids i-a influenţat în vreun fel specific?
De-a lungul celor trei ani de CODE Kids un număr de aproape 60 de copii au participat la cursurile noastre din cadrul Wizards Code Club. Dintre aceștia, o parte au renunțat datorită faptului că nu s-au regăsit în practicarea și învățarea codingului sau datorită faptului că au fost nevoiți să se mute din localitate.
În prezent activează un număr de 38 de membri, dintre aceștia 15 făcând parte din prima serie de ”super-coderi” cum îmi place mie să-i numesc.Ei sunt cei care au dus și mai departe activitățile clubului nostru prin implicarea în dezvoltarea de activități de robotică și imprimare 3D, activități care ne-am dori să capete și mai mare amploare în viitor.
Exemplul cel mai cunoscut de noi toți, și de care eu sunt foarte mândră, este Laura Simion. Dintr-un copil introvertit a devenit o fată care a învățat, prin experiențele trăite, cum poate să treacă cu ușurință peste acest obstacol și să susțină prezentări în fața unui auditoriu numeros, impresionând prin nivelul prezentărilor. Laura Simion știe ce vrea să devină – inginer programator.
Alături de ea sunt și Gabriela Tița, Cosmin Tița, Călin Cucu, Gabriel Apostolescu, Luca Merișescu, Elena Popescu și Daria Mărăcinescu își doresc o carieră didactică, iar cunoștințele de IT și deprinderile ”pedagogice” din perioada în care au fost ambasadoarele grupelor de copii, iată că își spun cuvântul în alegerea viitoarelor meserii.
Ce schimbări au apărut la nivelul proiectului odată cu această criză?
Schimbarea a fost majoră! Am fost nevoiți să ne adaptăm din mers, iar activitățile noastre de club să le transferăm în mediul online. Nu a fost greu, dar a fost destul de solicitant, mai ales în primele zile când am lucrat cu fiecare copil în parte, folosind messenger-ul și toată răbdarea mea. Am învățat cu ajutorul Fundației Progress cum să folosim instrumentele online în serviciile de bibliotecă la distanță, ce platforme sunt mai accesibile, nu atât pentru noi, cât pentru copii. De la messenger și comunicarea pe grupul de facebook, am trecut la utilizarea Click Meeting și Zoom, dar și la dezvoltarea în paralel a altor servicii de bibliotecă în online.
Ce părere aveți despre educaţia prin intermediul canalelor online și despre digitalizarea învăţământului în general?
Cred că trebuie ca profesorii să treacă printr-un proces de formare, iar acesta este un proces consumator de timp. Apoi, tehnologia însăși are deficiențe și este nevoie de componenta umană pentru a corecta aceste neajunsuri. De asemenea, cred că este nevoie de o regândire a planurilor de lecție, astfel încât acestea să includă utilizarea tehnologiei. Pe de altă parte, elevii sunt atrași de lecțiile unde se folosesc tabletele și tabla, materialele didactice în format digital. Motivațional, impactul este mare, dar la nivel de rezultate trebuie mai multă muncă și pregătire din partea lor. Însă, în mod neîndoielnic, acest proces este binevenit în sistemul educațional românesc, tocmai fiindcă întrebuințarea tehnologiei în procesul educativ este deja o realitate în majoritatea statelor dezvoltate. Mai mult, de această misiune este necesar să se ocupe școala, tocmai fiindcă acest lucru nu poate fi lăsat doar pe seama părinților.
Pentru a evita un eșec, adică o folosire artificială, superficială, cu caracter pur distractiv, două lucruri trebuiesc, cred, asigurate în prealabil: familiarizarea și pregătirea profesorilor în utilizarea eficientă dispozitivelor în procesul de învățare, dar și elaborarea și realizarea resurselor pedagogice adecvate pentru acest dispozitiv (resurse ce trebuie să fie validate de Ministerul Educației). Apoi, creșterea timpului petrecut în fața ecranului poate să scadă nivelul de atenție și motivare. Dispozitivul numeric trebuie folosit doar atunci când aduce mai mult decât profesorul, precum vizualizarea unor fenomene sau procese non perceptibile, la nivel nano (bit, atom, neuron, gena) sau macro (teoria relativității, fenomene planetare, etc…). Distribuirea de tablete elevilor fără asigurarea celor două condiții prealabile va fi un eșec, adică o risipă de bani, fără vreun progres evident la nivelul asimilării cunoștințelor și dobândirii competențelor, dar și un stres inutil pentru profesori.
Schimbarea aceasta consider că are aspecte pozitive, dar și unele negative de care trebuie ținut cont. Consider că sistemul de învățământ, mult mai rigid decât sistemul ”cameleonic” al bibliotecilor publice, nu a fost pregătit pentru această schimbare radicală. Dar, cum totul se învață, și mai ales vorbind aici despre cei care învață și îi învață pe ceilalți, sunt sigură că această experiență din vremea pandemiei le/ne va fi utilă și atunci când lucrurile vor reveni la…normal (chiar dacă, cu siguranță, nu vom vorbi despre aceeași normalitate cu care eram obișnuiți).
Ce impact asupra comunităţii locale au cunoştinţele dobândite de copii în cadrul proiectului şi materialele de care dispune biblioteca în acest moment?
Impactul este unul deosebit – nu vorbesc doar de respectul căpătat de biblioteca din Pietrari ca instituție etalon în județul nostru, vorbesc de respectul coderilor și al clubului în comunitate. Dascăli care le cer sfatul coderilor atunci când problemele tehnice îi depășesc, renumele clubului care a ajuns în ziare sau în mass-media, dar și în ședințele de consiliu local. Efectul acestor eforturi este concretizat în sprijinul obținut din partea decidenților locali ce este unul deosebit – datorită rezultatelor remarcabile obținute de coderii noștri la competițiile județene și naționale, rezultate promovate la nivel local, administrația locală și consiliul local au decis să doteze biblioteca și, implicit, Wizards Code Club Pietrari, cu o imprimantă 3D Large Delta ce va fi folosită în perioada imediat următoare pentru realizarea de viziere pentru elevii și cadrele didactice ale școlii noastre.
Premiile obținute de coderi la competițiile naționale au dus la dotarea bibliotecii cu alte echipamente de robotică și programare care sunt folosite de generațiile noi de coderi.
Am ajuns să îndrăznim să ne gândim la crearea unui maker-space funcțional ce va aparține, iată, unei mici biblioteci publice ”de țară”, o bibliotecă, dar și un bibliotecar, ce nu visa că ar putea avea asemenea reușite ca cele care se datorează acestui minunat proiect ce a deschis o lume întreagă în fața ochilor senini ai copiilor noștri.
Reușita noastră cea mai mare stă, de fapt, în micii noștri Oameni mari pe care am reușit să-i creștem, cu toții, în atâtea comunități din întreaga țară!
Cum aţi simţit implicarea echipei Simplon în acest proiect, în general vorbind, dar mai ales în contextul actual?
Simplon România ne-a fost mereu alături și, acest “mereu alături” a însemnat pentru noi încrederea că nu suntem singuri, siguranța că putem trece peste problemele întâmpinate, certitudinea că “totul va fi bine” ca să folosesc o sintagmă de actualitate. În afara faptului că au avut răspunsuri pentru întrebările micilor noștri coderi, prin proiectul CODE Kids, ne-au sprijinit în mod deosebit atunci când noi am vrut să dezvoltăm abilitățile copiilor din Wizards prin crearea de noi device-uri sau prin montarea de echipamente și dispozitive. Ne-au fost alături cu sfaturi pertinente trainerii Simplon, atunci când am început să programăm Sistemul de monitorizare. Ne-au îndrumat atunci când le-am cerut sfatul legat de procurarea și manevrarea m-boților, dar și a primei imprimante 3D. Ne sunt alături și acum când, tot cu ajutorul Simplon am montat și calibrat imprimanta 3D Large Delta pe care ne dorim să o folosim pentru realizare de viziere pentru copiii claselor a VIII-a ai școlii noastre, colegi ai coderilor Wizards care vor avea nevoie de protecție sporită în luna iunie, în apropierea examenului ce îi așteaptă. Doar prin sprijinul primit din partea Simplon și Progress am putut să obținem aceste rezultate, deoarece, să nu uităm, copiii de la Pietrari nu au un cadru specializat în predarea TIC la ore. Coderii de la Pietrari, cred eu, sunt un exemplu de ambiție, pasiune, consecvență, muncă și putere pentru viitoare generații.
Proiectul CODE Kids a început în anul 2017, se desfăşoară la nivel naţional și are ca scop crearea unei comunităţi active de copii, tineri și bibliotecari prin înființarea de cluburi de coding în mediile rural sau urban mic, cu implicarea bibliotecilor locale. Pe lângă dezvoltarea competențelor digitale, a creativităţii şi a laturii sociale, copiii sunt implicaţi activ în viaţa comunității locale. Bibliotecile publice au un rol central în acest proiect, astfel încât, cu ajutorul bibliotecarilor și împreună cu partenerii noștri de la Fundația Progress, am reușit implicarea a peste 2000 de copii în activitățile noastre şi extinderea proiectului în peste 100 de localități.
Simplon România ocupă rolul de partener educaţional în cadrul acestui proiect, ceea ce înseamnă că echipa Simplon a asigurat curricula, design-ul activităților și a concursurilor, implementarea acestora și oferirea de suport continuu de la distanță, dezvoltarea de materiale care să vină în sprijinul copiilor și bibliotecarilor pentru managementul cluburilor de la distanță și mentorat încă de la implementarea proiectului. Este un proces de învățare și comunicare online continuu care se face încă din 2017 și care în contextul actual poate reprezenta un model de bune practici pentru educația la distanță.
De 6 ani Simplon România are ca scop dezvoltarea programelor educaționale și promovarea pe scară largă a tehnologiei, pentru o dezvoltare socială și economică durabilă.
“Implicarea în CODE Kids, ca și partener educațional, a însemnat foarte mult atât pentru mine, cât și pentru colegii mei. Pasiunea noastră pentru tehnologie și educație s-a îmbinat de minune cu priceperea bibliotecarilor și am putut astfel să creăm câte un mic univers de învățare pentru copii, în multe biblioteci locale din România. De-a lungul timpului, am creat activități online care să vină în dezvoltarea creativității lor, să le ofere competențe tehnice și digitale de bază, pe care pot construi ulterior. Am gândit concursuri care să încurajeze spiritul de echipă, să premieze perseverența și ideile bune și să promoveze curajul în rândul copiilor. Ne-am dorit pentru copiii din cluburile de coding CODE Kids, lucruri la care am visat și noi când eram mici: să învățăm prin activități distractive, îndrumați de oameni tineri și pasionați, cultivând sentimentul de apartenență la o comunitate cu valori comune. Viitorul lor profesional a început în CODE Kids, așa că salutăm eforturile, curajul și munca depusă de toți cei implicați.” – Ioana Rusu – Director Executiv Simplon România.