Înscrierile au luat sfârșit!

Transformă-ți viitorul!

Lansează-ți cariera în Tech cu ajutorul
programului Femme Forward


 

Despre Femme Forward

Luând în considerare faptul că femeile sunt în prezent slab reprezentate la nivel global, în sectorul tehnologiei, proiectul european Femme Forward reunește mai mulți parteneri cu experiență din diferite țări pentru a lupta împotriva acestei disparități. Obiectivul este acela de a oferi femeilor abilitățile, forța și încrederea de care au nevoie pentru a începe o carieră în  domeniul IT.. 

Femme Forward oferă un program intensiv conceput pentru a te forma ca Profesionist Cloud, folosind resursele educaționale ale AWS re/Start.

Înscrierea la acest curs nu reprezintă doar debutul în domeniul IT, ci și oportunitatea de a obține certificatul "AWS Certified Cloud Practitioner", recunoscut la nivel mondial.




Ce trebuie să știi despre curs

1. Cursurile vor avea loc în perioada ianuarie - aprilie 2024

2. Vor fi sesiuni online de training, live, de luni până vineri, după-amiază

3. Vei avea parte de sesiuni interactive cu formatori care te îți vor monitoriza parcursul și te vor mentora pe tot parcursul programului

4. Vei beneficia și de sesiuni de conectare în care te vei cunoaște cu celelalte participante și veți afla împreună mai multe despre piața de IT și Cloud Computing

5. După finalizarea trainingului, vei avea acces timp de 6 luni la o mulțime de resurse AWS pentru studiu individual


La finalul programului vei putea da examenul de certificare de "AWS Certified Cloud Practitioner", valabil 3 ani


 

Obiective educaționale



Formatorii programului

Alexandra este absolventă a Facultății de Calculatoare la UTCN și a absolvit, de asemenea, un dublu masterat în Inteligență Artificială la UTCN și Computer Science la VUB. Deși în prezent lucrează ca fullstack developer, ea are experiență și ca project manager în domeniul IT. De 6 ani, Alexandra face parte din echipa Simplon, unde își împlinește dorința de a da mai departe din cunoștințele și experiența sa în domeniul tehnic.

Alexandra Dobre

Irina, absolventă a Facultății de Matematică și Informatică, are o experiență de 5 ani în IT, lucrând într-o multinațională, o firmă mică de outsourcing și acum la un startup financiar. Ea acoperă diverse tehnologii și proiecte, cu experiență începând de la infrastructură, backend până la programarea frontend a website-urilor/a aplicațiilor mobile, sau coordonarea proiectelor având rolul de manager de proiect. Irina crede în puterea tehnologiei pentru a crea un viitor mai bun!

Irina-Larisa Barbos

Mădălina a dobândit o pasiune pentru tehnologia embedded în cadrul Facultății de Electronică Aplicată a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), unde a și absolvit. Ea a reușit să ducă această pasiune și în viața de zi cu zi, lucrând de 5 ani într-un domeniu în continuă dezvoltare, automotive. Este alături de Simplon de peste 4 ani și crede în importanța educației din școală.

Mădălina Gorgan

Roxana este absolventa Facultății de Calculatoare la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, iar de 8 ani ca Software Developer la o companie din același oraș. Este alături de Simplon România de peste 8 ani, unde a început ca trainer în cadrul proiectului Digital Kids.

Roxana Mihalic

Andreea este o persoană curioasă și pregătită oricând să împărtășească și altora din cunoștințele ei. Din aceste motive s-a alăturat echipei Simplon acum 4 ani. În job-ul de zi cu zi lucrează ca și Data Scientist la o companie din Brașov, fiind în domeniul IT de 8 ani.

Andreea Sandu


Pași de urmat

1

Formular de înscriere

Spune-ne ceva despre tine.

2

Chestionar online via email

În timpul tău liber, completează câteva sarcini scurte legate de program. Nu-ți face griji, nu este nevoie să ai cunoștințe sau experiență pentru a le putea finaliza.


3

Sesiuni de Q&A

După ce treci de pașii de mai sus, ne vom auzi pentru o sesiune de întrebări, unde putem să ne cunoaștem și să aflii mai multe despre programul nostru.

4

Interviu individual

Folosim acest timp pentru a te cunoaște mai bine ca persoană, pentru a înțelege motivația ta de a participa la program și cum te putem sprijini cel mai bine să îl finalizezi cu succes.


5

Sesiune grup

Sesiune interactivă de lucru în echipă: nu e nimic de speriat – este doar o ocazie de a ne cunoaște mai bine unde voința bună și dorința de a lucra împreună sunt singurele ingrediente necesare!

6

Începerea trainingului


7

Absolvire

8

Interviuri cu companii

Profilul participantei din programul Femme Forward:

  • Cunoașterea limbii engleze la un nivel intermediar sau avansat
  • Aptitudini logice și tehnice
  • Competențe digitale
  • Abilitate de a lucra atât individual, cât și în echipă
  • Orientare către soluții și proactivitate
  • Disponibilitatea de a dedica timp studiului, atât în grup cât și individual, pe durata celor 3 luni de training (aproximativ 4 ore pe zi)

Intrebari Frecvente

Ce se întâmplă după ce mă înscriu în program?

După ce te înscrii, vei primi un mesaj de confirmare pe e-mail, împreună cu un alt chestionar pe care te rugăm să-l completezi. Acest formular ne ajută să înțelegem mai bine personalitatea ta și să evaluăm dacă te potrivești cu programul nostru. Urmează o sesiune de Q&A în care îți răspundem la toate întrebările și un interviu individual în care ne propunem să să ne cunoaștem mai bine. La final, te vom invita la o sesiune de grup, ocazie cu care vei putea cunoaște toată echipa.

Câte persoane fac parte din program?

Programul este destinat unui număr de maxim 30 de persoane.

Există limită de vârstă?

Vârsta minimă de participare în program este de 18 ani.

Când se desfășoară programul?

Programul se desfășoară în perioada ianuarie - aprilie 2024

Cum au loc cursurile?

Cursurile vor avea loc live și exclusiv online de luni până vineri, după-amiază, pentru ca tu să poți participa la ele de oriunde, indiferent dacă dimineața participi la alte cursuri sau lucrezi :)

Ce primesc la finalul programului?

După absolvirea cursului, vei primi o un voucher gratuit pentru a da examenul de certificare AWS re/Start, valabil la nivel internațional, timp de 3 ani.

Dacă termin programul Femme Forward, asta înseamnă că am asigurat un loc de muncă?

După ce termini programul, nu ai asigurat un loc de muncă, însă îți facilităm dialogul cu mai multe companii pentru a ne asigura că ai un start bun în noua ta carieră :)


Ai o întrebare pentru noi?

Email: ioana@simplonromania.org
Telefon: 0770.109.537 / 0752.406.227

Funded by the European Union. Views and opinions expressed are however those of the author(s) only and do not necessarily reflect those of the European Union or the European Education and Culture Executive Agency (EACEA). Neither the European Union nor EACEA can be held responsible for them