Future Ready 2021

dezvoltăm competențele generațiilor viitoare

Simplon România cu sprijinul Societe Generale Global Solution Centre lansează proiectul: Future Ready 2021 - dezvoltăm competențele generațiilor viitoare. Proiectul este dezvoltat de Simplon România și susținut de Societe Generale Global Solution Centre ca parte din activitatea companiei de susținere a dezvoltării abilităților, nivelului de educație și integrării profesionale a grupurilor vulnerabile.

Future Ready 2021 se desfășoară la nivel național, în perioada iunie - septembrie 2021 și este adresat copiilor din mediul rural și urban mic, cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani.

Înscrierile se pot face accesând formularul din dreptul fiecărui curs. Pentru început, înscrierile se pot realiza pentru primele 3 cursuri propuse, ulterior înscrierile vor fi posibile și pentru următoarele 3 cursuri.

  • Social Media Power

    Platforme sociale, Importanța conținutului digital, Fake News
    Pe parcursul acestui curs, copiii vor învăța despre rolul platformelor sociale prin prisma educației, despre puterea conținutului digital, rolul influencerilor în social media și cum să depisteze știrile false în mediul online.

    Perioada 14 - 17 iunie

  • Unity Game Development

    Unity
    Cursul se adresează copiilor pasionați de programare și de gaming. Pe parcursul acestui curs participanții se vor familiariza cu unul dintre cele mai cunoscute limbaje de programare în crearea jocurilor pe computer: Unity.

    Perioada 5 - 8 iulie

  • Cybersecurity

    Siguranță pe internet, Managementul parolelor, Cyberbullying

    Ce presupune un comportament responsabil în mediul online?
    Participanții la acest curs vor afla mai multe detalii despre siguranța pe internet, despre setarea parolelor, dar și ce înseamnă "Cyberbullying” (Hărțuirea online) și cum să se ferească de acest fenomen tot mai des întâlnit.

    Perioada 19 - 22 iulie

  • Inteligență artificială

    Noțiuni introductive, Aplicabilitate, Aplicații bazate pe inteligență artificială
    Participanții din cadrul acestui curs vor afla mai multe despre ce înseamnă inteligența artificială, la ce ne poate ajuta și cum viitorul poate fi schimbat cu această tehnologie.

    Perioada 9 - 12 august

  • Editare video

    Montaj video, Efecte speciale, Psihologia comunicării vizuale
    Un curs introductiv în editarea video, pe parcursul căruia copiii vor descoperi interesanta lume a editării video, vor afla mai multe detalii despre efectele speciale și cum se realizează un montaj video.

    Perioada 23 - 26 august

  • Game Art

    Introducere în game design, Artă 3D, Animații
    Un curs introductiv în game design, în cadrul căruia copiii vor afla informații interesante despre arta 3D și animații, folosind programul Blender 3D.

    Perioada 6 - 9 septembrie

 

-

Informații importante

  • Fiecare curs se va desfășura pe parcursul unei săptămâni de luni până joi în intervalul orar 17:30 - 19:30.
  • Cursurile sunt gratuite.
  • Cursurile se adresează exclusiv copiilor din mediul rural și urban mic cu vârsta cuprinsă între 10 și 16 ani.
  • Fiecare copil poate participa la mai multe cursuri, însă vă rugăm ca la înscriere să verificați data desfășurării lor și să alegeți doar cursurile la care copilul poate cu siguranță să participe. Deoarece locurile sunt limitate, ne dorim să dăm posibilitatea de participare cât mai multor copii.

 

Date de contact

  • Email: contact@simplonromania.org
  • Telefon: 0770.109.537 / 0752.406.227
  • Adresă: Str. Republicii 14
  • Cluj-Napoca, România