Future Ready 5
Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare
Despre program
Future Ready 5.0 se desfășoară la nivel național, în perioada noiembrie 2024 – aprilie 2025 și este adresat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, care provin din mediul rural și urban mic. Toate activitățile din program, online sau offline, sunt gratuite pentru participanți. Programul își propune să contribuie la dezvoltarea unor competențe cheie ale copiilor cu oportunități limitate din țară, pentru a-i pregătiți pentru viitor. Astfel, participanții cursurilor își vor putea descoperi pasiunile, vor căpăta noțiuni de educație financiară, își vor dezvolta competențe digitale și cultiva abilități de comunicare.
Proiectul este dezvoltat de Simplon România și susținut de Societe Generale Global Solution Centre ca parte din activitatea companiei de sprijinire a dezvoltării abilităților, nivelului de educație și integrării profesionale a grupurilor vulnerabile.
Înscrierile se pot face accesând formularul din dreptul fiecărui curs.


Inteligență artificială
Noțiuni introductive, AI vs. ML, Aplicații pentru Copii
Perioada: 18 - 20 Februarie 2025

Securitate cibernetică
Siguranță pe internet, Cyberbullying, Gaming
Perioada: 4 - 6 Februarie 2025

Comunicare și lucru în echipă
Educație Media, Comunicare, Proiecte Colaborative
Perioada: 3 - 5 Decembrie 2024

Educație financiară
Comportament responsabil, Economisire, Investiții
Perioada: 21 - 23 Ianuarie 2025
Informații Utile
Fiecare curs se va desfășura pe parcursul unei săptămâni de marți până joi în intervalul orar 17:30 - 19:30.
Fiecare copil poate participa la mai multe cursuri, însă vă rugăm ca la înscriere să verificați data desfășurării lor și să alegeți doar cursurile la care copilul poate cu siguranță să participe. Deoarece locurile sunt limitate, ne dorim să dăm posibilitatea de participare cât mai multor copii.
Cursurile sunt gratuite și se adresează copiilor din mediul rural și urban mic cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani.
Despre Simplon România
copii implicați în proiectele noastre
fete
de adulți
de evenimente de educație digitală si antreprenoriat
de experiență în dezvoltarea programelor educaționale

Te așteptăm la cursuri
Locurile sunt limitate!
Răspundem cu drag întrebărilor tale
Ai o întrebare pentru noi?
Email: contact@simplonromania.org
Telefon: 0770.109.537 / 0752.406.227
Adresă: Str. Gării, Nr. 21 A, Bloc 1 "I", Sc. B, Et. 5, Ap. 1B.509, Cluj-Napoca, Jud. Cluj, Cod poștal 400267